Crucea.ro

Source: Guba, via David Lester

Nicio altă dictatură nu este asociată mai mult cu teroarea, paranoia şi supravegherea maselor din romanul 1984 al lui George Orwell, ca România lui Ceauşescu. Oare este posibil ca moştenitorii acestei tiranii şi aliaţii pe care i-au câştigat pe drumul lor către putere, în special în zona afacerilor şi în mass-media, să fie pe punctul de a dezvolta o formă mai rafinată, dar la fel de sufocantă de control înregimentat, care îi va asigura României un loc important în manualele de ştiinţă politică ale secolului XXI?
Unul dintre secretele succesului lor a constat în abilitatea de a exploata vulnerabilităţile colective ale poporului român. O populaţie care, în urmă cu 60 de ani, era alcătuită într-un procent covârşitor din ţărani poate fi uşor exploatată de demagogi, în special pe fondul unor schimbări sociale rapide, precum o urbanizare lipsită de suportul unor instituţii capabile să modereze efectele dezordinii. Argentina a fost martora lansării mişcării peroniste în aceleaşi condiţii.

Dar, în România, îndepărtarea de pământ a fost însoţită de impunerea unei dictaturi necruţătoare, hotărâtă să dezrădăcineze acele valori care împiedicau statul totalitar să ia în stăpânire minţile oamenilor. Luate împreună, acestea au constituit o dublă lovitură pentru România, din care îşi va reveni după multe generaţii sau poate niciodată. Populaţia de astăzi este într-o stare psihologică precară, fragmentată şi incapabilă să articuleze sau să se pună de acord asupra unui set de valori publice care să-i permită să modeleze măcar o mică parte din destinul său naţional. Într-o ţară în care psihologii şi sociologii au fost, practic, interzişi în anii ’70, astăzi guvernanţii fac uz de o armată de angajaţi din aceste ramuri ale ştiinţelor sociale, dar şi din media sau din zona de management, pentru a dezvolta mijloace şi mai eficiente de a-i ţine pe români sedaţi şi, prin urmare, incapabili să-şi îmbunătăţească situaţia socială.

Experienţa comunistă oferă, în mod evident, un sprijin extrem de valoros pentru aceşti tehnocraţi ai puterii. Distrugerea instituţiilor şi a elitelor care au susţinut cu maxim devotament o moralitate colectivă a fost o pierdere devastatoare. Sistemul de valori al naţiunii a fost pervertit. S-au lansat atacuri împotriva familiei, a religiei şi asupra oricărei alte forme de ataşament pe care statul nu o putea manipula.

Restul articolului in Revista 22

Un articol scris de Bogdan Pacurar in ziarul Financiarul (22 iunie, calendarul civil) preia citeva observatii si note din articolul* din Crucea despre camata, dobanda si banci comerciale, publicat deunazi aici.

Trebuie sa nuantam aici afirmatia din Financiarul: Calugarii de la Muntele Athos investesc in actiuni. Chiar daca minastirea Vatopedu, care traverseaza de un an un scandal financiar de proportii uriase in Grecia, ar putea oferi un oarecare temei pentru o asemenea “dramatizare” a situatiei athonite, nu putem spune, fireste, ca e vorba de toti calugarii de acolo. Calugarul (athonit) obisnuit nu are avere si evident, nu investeste in actiuni. E uimitor insa, cu siguranta, ca o minastire a facut-o.

*Articolul din Crucea e constituit din raspunsuri pe care le-am oferit d-lui Bogdan Pacurar la intrebarile sale. Ii multumesc pentru prilejul de a enunta o perspectiva ortodoxa.

Un gazetar mi-a cerut recent sa raspund la citeva intrebari legate de camata, dobanda, banci comerciale. Iata versiunea finala a raspunsurilor mele (o versiune mai veche aici):

1. Religia crestina, catolica sau ortodoxa, interzice/condamna dobinda? Sau camata?

Dobinda si camata sint acelasi lucru. Crestinismul pune obtinerea acestui fel de venit in rindul pacatelor. Pentru nuantarea acestui adevar care pare abrupt, e folositor sa ne gindim cine spune acest lucru, cum si mai ales cui. Mai intii, ceea ce lumea numeste azi crestinism e mai degraba un conglomerat de structuri ecleziastice eterodoxe sau modernist-renovationiste, in vreme ce Ortodoxia traditionalista e doar o fractiune marginala din punct de vedere social. Daca privim crestinismul ca un fel de identificator social, observam lesne ca atit clerul cit si mirenii din bisericile de tip crestin au acceptat in diferite masuri practica luarii de dobanzi. Exista curente de opinie care sustin ca dobinda e acceptabila, in vreme ce camata nu, fiindca este un fel de exploatare fara scrupule a dobinzii. Sfinta Traditie nu primeste aceste neadevaruri. Fixata si obtinuta cu moderatie si blindete, sau marita discretionar si smulsa cu salbaticie, dobinda are aceeasi obirsie cu iubirea de arginti si poate duce la moartea duhovniceasca. Dar modul in care acest precept este astazi transmis este in cel mai bun caz estompat, iar alteori complet rasturnat. Tot asa cum oameni cu alte indeletniciri socotite daunatoare din perspectiva duhovniceasca, de pilda actoria (practicata de mimi) sau sportul, furnizeaza constant “credibilitatate” si “relevanta” crestinismului modernizat, si bancherul, de pilda, a devenit o prezenta acceptata si chiar cultivata in acest mediu.
Asadar, cui i se mai adreseaza azi invatatura ca luarea de camata e un pacat? Greu de spus, mai cu seama intr-un mediu in care cuvintul pacat a devenit un fel de metafora a carei prezenta in discursul media e fie ridiculizata fie extirpata: asistam la o asmutire perpetua a simturilor oamenilor, invitati sa isi dea friu liber “pasiunilor” si patimilor. “Crestinul” de azi crede ca multe din faptele socotite pacate de inaintemergatorii nostri sint aproape firesti in zilele noastre.
Dar invatatura, fireste, nu si-a pierdut relevanta, ci audienta. Evident, Sfanta Traditie nu trebuie sa faca rating ca sa isi justifice valoarea soteriologica. In sens mistic, asadar, pacatul camatariei poate duce, daca nu este indreptat, la moarte duhovniceasca pe cei care isi cauta mintuirea.
E foarte important sa stim fara nici un fel de ocolis sau echivoc de unde se trage acest pacat: de la vrajmasul omului, cel Necurat. In acest punct ne intilnim cu un alt concept “igienizat” sau ignorat sau considerat in cel mai bun caz metaforic de o buna parte din societatea “crestina”: Satana. Iubirea de arginti este atit de straina naturii omului, asa cum a fost el creat de Dumnezeu, incit este vadita obarsia sa diavoleasca. Primirea ei in viata noastra e un pericol de moarte spirituala.
Pe aceasta temelie se ridica puterea lumeasca a camatarilor de astazi.
Read the rest of this entry »

„Jurnaliştii pot fi manipulaţi uşor prin surse sau informaţie. Dincolo de toate suspiciunile de corupţie, înregimentare şi aşa mai departe, cea mai simplă cale de a subjuga un jurnalist este să-i oferi un “pont” convenabil, conform cu opţiunile lui ideologice. Oricât va încerca jurnalistul să le filtreze, aceste opţiuni există.

La limită, orice informaţie apărută în presă serveşte intereselor cuiva, iar presa nu poate opri tot ceea ce se scurge către redacţie, pur şi simplu pentru că astfel de lucruri convin sau nu unui anume actor politic sau fiindcă redacţia nu a avut timpul ori capacitatea de a stabili faptele la modul etern şi imuabil. Adevărul jurnalistic este parţial, imanent şi, oricâte procese ar pune presa în scenă, verdictele lor sunt de altă substanţă decât cele ale justiţiei. Însă, de la un punct încolo, începe manipularea. (…)”

E un fragment din cartea lui Iulian Comanescu “Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”, semnalata de Mihnea Maruta si lansata la Bookfest 2009.

O stire din presa Patriarhiei BOR, preluata si de Razboi intru Cuvant:

Fundaţia „Pro Oriente“ a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente“. Această Fundaţie a fost înfiinţată în anul 1964 de cardinalul Vienei, Franz König, cu scopul dezvoltării relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe.

Un prieten mi-a transmis ca in urma cu citeva ore legea pasapoartelor biometrice a “trecut” fara amendamente de ultima votare.

Lansat acum citeva ore, portalul eRomania contine o mentiune despre BOSVR:

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a luat fiinţă în anul 1924, când Biserica Ortodoxă Română a introdus calendarul gregorian (iulian îndreptat), fapt care a determinat un grup de preoţi şi credincioşi să serbeze în continuare sărbătorile după vechiul calendar (iulian), astfel luând naştere mişcarea stilistă în rândul românilor.
Cel mai cunoscut oponent al introducerii noului calendar era ieromonahul Glicherie Tănase. Acesta a fost nevoit să părasească Mănăstirea Neamţ - Schitul Pocrov şi să construiască alte lăcaşe de cult pentru a putea sluji după calendarul vechi. Ulterior el va deveni primul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi şi o nouă ierarhie va fi creată.
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România are o mitropolie autonomă cu sediul la Slătioara în comuna Râşca, judeţul Suceava.
Această biserică este considerată necanonică şi schismatică de către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, validitatea acesteia (a clericilor şi mirenilor, deopotrivă) nefiind recunoscută nici de Bisericile Ortodoxe Autocefale ce folosesc calendarul iulian.

Sfantul Glicherie nu a fost primul mitropolit al BOSVR, ci IPS Galaction Cordun.

Trebuie sa remarc observatia autorilor, potrivit carora BOSVR “este considerata necanonica si schismatica de celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale”. Portalul gazduieste de asemenea articole despre romano-catolici, reformati, uniati si luterani, despre care insa nu mai avem sa aflam ca sint socotiti de Ortodoxie eretici, necanonici, schismatici si despre a caror “validitate” (”a clericilor si mirenilor deopotriva”) nu ni se spune o iota. Dimpotrivă. Daca autorul articolului e un BOR-ist, macar asta ar trebui sa-l puna pe ginduri. In plus, ce cauta o astfel de manipulare, din categoria “pentru unii muma, pentru altii ciuma”, pe un site guvernamental?

June 13, 2009, New York Times: The Saturday Profile

In Finland, a Man of Politics, Without His Cloth

By JOHN TAGLIABUE
HELSINKI, Finland

By conventional lights, the Rev. Mitro Repo’s candidacy for the European
Parliament never should have succeeded. As a Finnish Orthodox priest, he was
bucking his superiors, who have strict rules about the mixing of politics and
piety. As a Social Democrat, he was bucking the political tides sweeping Europe
after the financial crisis.

But last Sunday Father Repo, 50, the son and grandson of priests, was elected as
an independent candidate on the Social Democratic ticket as one of Finland’s 13
deputies in the 376-seat Parliament. It was a bittersweet victory in one
respect: along the way, the bishops of the church forbade him to conduct
religious services or wear the robe or pectoral cross or any other symbols of
his priesthood. “They are accusing me of a crime,” he said of the church
officials during the campaign. “I think it is an honor to do what I do.”
Read the rest of this entry »

IV CONFÉRENCE PANORTHODOXE PRÉCONCILIAIRE
CENTRE ORTHODOXE DU PATRIARCAT OECUMÉNIQUE
Chambésy, 6-12 juin 2009
Communiqué
Sur invitation de Sa Sainteté le Patriarche oecuménique Bartholomaios,
suite au consensus de leurs Béatitudes les Primats des très saintes Eglises
orthodoxes locales, exprimé lors de leur Sommet tenu au Phanar du 10 au 12
octobre 2008, la IVe Conférence panorthodoxe préconciliaire s’est réunie au
Centre orthodoxe du Patriarcat oecuménique à Chambésy, Genève, du 6 au 12
juin 2009.
Les travaux de la Conférence ont commencé par la concélébration
panorthodoxe de la divine liturgie, le jour de la Pentecôte. Ils se sont déroulés
sous la présidence de Son Eminence le métropolite Jean de Pergame, délégué
du Patriarcat oecuménique, avec la contribution du Secrétaire pour la
préparation du saint et grand Concile de l’Eglise orthodoxe, Son Eminence le
métropolite Jérémie de Suisse. Aux travaux de la Conférence ont participé les
délégués des Eglises orthodoxes autocéphales, sur invitation de Sa Sainteté le
patriarche oecuménique Bartholomaios.
Les Primats des Eglises orthodoxes locales ont salué les participants à la
Conférence par des messages envoyés ou transmis par leurs délégués. Les
membres de la Conférence ont envoyé des lettres à tous les Primats des Eglises
locales, en demandant leurs prières et leurs bénédictions pour
l’accomplissement de leur tâche.
Conformément à la volonté des Primats et des délégués des Eglises
orthodoxes locales exprimée dans le Message diffusé à l’issue de leur Réunion
au Phanar (octobre 2008), la IVe Conférence panorthodoxe préconciliaire était
chargée d’examiner la question de l’organisation canonique de la Diaspora
orthodoxe. La Conférence a décidé de son ordre du jour lors de la séance
inaugurale de ses travaux.
La Conférence a examiné les documents élaborés par la Commission
interorthodoxe préparatoire, lors de ses deux réunions à Chambésy, c’est-à-dire
celle du 10 au 17 novembre 1990 et celle du 7 au 13 novembre 1993, ainsi que le
document élaboré par Congrès de canonistes réuni à Chambésy du 9 au 14 avril
1995. Ces documents, précisés, corrigés et complétés, ont été approuvés à
l’unanimité.
La Conférence a exprimé la volonté commune des Eglises orthodoxes de
résoudre le problème de l’organisation canonique de la Diaspora orthodoxe,
conformémement à l’ecclésiologie, à la tradition et la pratique canoniques de
l’Eglise orthodoxe. La Conférence a décidé de créer de nouvelles Assemblées
épiscopales dans certaines régions du monde pour régler la question de la
Diaspora, c’est-à-dire des fidèles orthodoxes installés dans les régions situées en
dehors des frontières traditionnelles des Eglises orthodoxes locales. Les
présidents des Assemblées sont des évêques du Patriarcat oecuménique dans la
région donnée, et en leur absence, les évêques suivants conformément à l’ordre
des Dyptiques des Eglises. Tous les évêques des Eglises orthodoxes qui exercent
leur ministère pastoral au sein des communautés existantes dans chacune de
ces régions sont membres de ces Assemblées. Les Assemblées épiscopales ont
pour mission de manifester et de promouvoir l’unité de l’Eglise orthodoxe,
d’exercer ensemble la diaconie pastorale des fidèles de la région et de rendre au
monde leur témoignage commun. Les décisions des Assemblées épiscopales
sont prises conformément au principe d’unanimité des Eglises représentées au
sein de ces Assemblées par des évêques.
Après l’avoir amendé et complété, la Conférence a aussi approuvé le
Projet de Règlement des Assemblées épiscopales définissant les principes
fondamentaux d’organisation et de fonctionnement de celles-ci.
Les thèmes restants du saint et grand Concile, c’est-à-dire le mode de
proclamer l’Autocéphalie et l’Autonomie, ainsi que l’ordre des Ditpyques,
seront examinés par les prochaines réunions des Commissions interorthodoxes
préparatoires et seront soumis pour approbation aux Conférences
panorthodoxes préconciliaires suivantes.
Fait à Chambésy, le 12 juin 2009.
Le Président de la Conférence
† Jean de Pergame

Source: Orthodoxie.com

Via The Greek Orthodox Old Calendarist Group

Metropolitan Arsenius, in the world Auxentius Georgievich Stadnitsky, was
born on January 22, 1862 in the village of Komarov, Khotinsky uyezd,
Kishinev province, in the family of a priest. In 1880 he finished his studies
at the Kishinev theological seminary, and became a teacher at the Kishinev
and Yedinets theological seminaries. In 1881 he entered the Kiev
Theological Academy, and in 1885 graduated from it with the degree of candidate
of theology. In 1895 he became master of theology and was tonsured into the
mantia. In 1896 he was ordained to the priesthood and became inspector, later
rector of the Novgorod theological seminary, and superior of the monastery
of St. Anthony the Roman with the rank of archimandrite. In 1897 he became
inspector of the Moscow Theological Academy, and in 1898 - rector of that
Academy. In February, 1899, he was consecrated bishop of Volokolamsk, a
vicariate of the Moscow diocese. From 1903 to 1910 he was bishop of Pskov. In
1904 he became a doctor of Church history. He was also an archaeologist, and
published many works. In 1905 he became a member, and later president, of
the Educational Committee attached to the Holy Synod. In 1907 he was raised
to the rank of archbishop and was elected a member of the State Council. In
1910 he became archbishop of Novgorod. In 1917-18 he was a member of the
Council of the Russian Orthodox Church, the deputy president of the
Council, being in fact the leader of almost all the Council’s sessions. He was
also a member of the Council’s department on the legal position of the Church
in the State. He was one of the three candidates to the patriarchal throne,
and received the second highest number of votes after Archbishop Anthony
(Khrapovitsky) on the first ballot. On November 28 / December 11, 1917,
Patriarch Tikhon raised him and Archbishop Anthony to the rank of metropolitan.
He was a close associate of the Patriarch, and a member of the Higher
Church Council and the Holy Synod. In 1919 he was arrested, returning to his
duties in 1921. In 1922 he was arrested again, put on trial together with
Patriarch Tikhon and others, and served a term of exile in Central Asia. He
spent 11 months in one of the GPU prisons, and was then exiled to Turkestan.
According to one source, in 1926 he was in Butyrki prison, from whence he
was transferred to Tashkent in the same year.
Read the rest of this entry »

Bishop Hilarion (in the world Ivan Ivanovich Belsky) was born on March
20, 1893 in the family of a Petrograd protopriest in Olonets province. He
finished his studies at Olonetsk theological seminary in 1915 and entered the
Saint Petersburg Theological Academy. On July 3, 1919 he was tonsured
as a monk, becoming a member of the brotherhood of the Alexander Nevsky
Lavra. On July 13 he was ordained to the diaconate. By 1922 he was hieromonk
and the secretary of the church council and steward of the Lavra. He showed
great firmness in the struggle against renovationism in Petrograd, and at
the beginning of June, 1922 he was arrested in connection with the affair of
the “Brotherhood” religious organization and was also accused of hiding
Hieromonk Lev (Yegorov). However, the case was closed on September 13, and he
was released. By October, 1924 he was an igumen of the Lavra and rector of
the church of SS. Boris and Gleb on Kalashnikov naberezhye.
On October 1/14, 1924 Patriarch Tikhon consecrated him Bishop of Kargopol,
a vicariate of the Olonets diocese, although he was only thirty years old.
From 1924 he was in exile in Smolensk. On April 12, 1925 he signed the
act transferring leadership of the Church to Metropolitan Peter. Later, for
one year and eight months from 1926 to 1927, he administered the Smolensk
diocese, being commemorated as bishop of Porech, a vicariate of the Smolensk
diocese. From the beginning of 1928 he was Bishop of Kotelnichi, a
vicariate of the Vyatka diocese.
Read the rest of this entry »

Read the rest of this entry »